...deocamdata nu.

-Da? De când? Ce ar fi putut să se întâmple? Ce înlănţuire de evenimente a dus la acest tragic sfârşit? Ce plan diabolic, făcut cu migală, a cauzat asta? Ce persoană?
-La care să-ţi răspund prima dată?
-La care vrei.
-Da, de ieri. De restul încerc să-mi dau şi eu seama.
-Să ştii că se iubeau...

Chiar aşa şi era. Se iubeau şi s-au iubit mereu. Un anume el, o anumită ea. Între ei totul era perfect. Lumea i-a ucis.

Mark ieşea grăbit din apartament, încercând, în timp ce cobora scările, să se încalţe. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, telefonul îi suna fără oprire, de câteva minute bune. Nu i-a dat atenţie. Era prea grăbit, urma să fie tată în câteva zeci de minute, nu-i mai păsa de nimic. Iese din blocul lui cu tendinţe comuniste(încă), deschide maşina şi răspunde, într-un sfârşit, la telefon.
-Da?
-Felicitări!
-Mulţumesc frumos, dar cu cine am plăcerea?
-Alex, nu mă recunoşti?
-Abia m-am trezit, am aflat că o să fiu tată mâine, sunt ameţit rău. Nici mamei nu i-aş recunoaşte vocea acum.
-Vin şi eu la spital, sper să ajung la timp.
-O să mă găseşti acolo.

Închide şi încearcă să arunce telefonul pe scaunul din dreapta lui, nereuşind însâ, acesta alunecând undeva între scaune.
-Eh, o să îl iau eu.
Îşi pune centura şi accelerează, vrând să ajungă cât mai repede la nevasta lui şi la viitorul lui copil. Era bucuros, se îmbătase cu bucurie.
Deja trecuseră cinci minute de când gonea nebuneşte pe străzile oraşului, cinci minute de gânduri şi sentimente, deseori contradictorii. Se gândea ce-o să facă de-acum? Cu ce o să-şi crească băiatul sau fetiţa? Ce o să le pună pe masă, având în vedere că tocmai fusese concediat? Nu conta, era fericit, era primul lui copil şi nimic n-ar mai fi contat. Era în stare să ucidă pentru copilul lui.
Brusc, totul se schimbă. Într-o fracţiune de secundă se trezea cu o altă maşină înfiptă în maşina lui, pe partea dreaptă, scăpând totuşi impactului iniţial. Nu mai auzea nimic şi era prins în fiarele contorsionate ale maşinii. Chiar când îşi dădu seama ce se întâmplă, văzu că telefonul se aprindea constat. Îşi dădu seama că era sunat şi cu un efort supraomenesc reuşi să desluşască numele nevestei lui.
"A născut, gândi el, a născut şi eu nu sunt acolo. Nici măcar nu pot să-i răspund. Dumnezeule mare!"

În maşina care se găsea înfiptă în a lui se aflau trei tineri, doi băieţi şi o fată. Unul ocnducea, unul era aparent mort, iar fata era legată.

-Cu 30 minute în urmă-
-Hai, ce dracu faci?
-Păi hotărăşte-te pe cine luăm.
-Habar n-am. Zice tu.
-Hă! Uite aia de acolo arată bine.
-E cu gagicu' după ea!
-Ăhă, am văzut. Pe el îl batem, nu-i problemă.
-Hai bine, bă. Cum vrei tu.

Cei doi coboră din maşină şi se întreaptă către doi îndrăgostiţi, un oarecare el şi o oarecare ea, stând pe o bancă. Era întuneric şi nu se puteau vedea unii pe alţii, dar reuşau să distingă siluetele.
-Ce faci, fetiţă?
-Te cunosc? spune ea.
-Pai deocamdată nu, spuse unul dintre cei doi, râzând. Nu se vede nimic aici.
-Aveţi vreo problemă? spuse el, încercând prosteşte să-şi apere prietena.
-Lasă-i, te rog, şi hai să mergem, îi spuse ea.
El o privi în ochi, îi apucă faţa în mâini şi o sărută, ca mai apoi să îi şoptească ceva la ureche. Ea, îngrozită, încercă să-l oprească dar era deja prea târziu. El deja se bătea cu unul din ei.
-Sun la poliţie dacă nu vă potoliţi!
-Hai iubito, sună, îi spuse arogant unul dintre cei doi.
Scoase telefonul, moment în care fu trântită la pământ, de un pumn venit din partea celui care stătea. Celălat era aproape mort, ca urmare a faptului că iubitul fetei se dezlănţuise orbeşte asupra lui. Când îşi vâzu iubita la pământ, cu celalalt peste ea, se enervă şi mai rău şi sări pe el, uitând de cel pe care mai avea puţin şi-l omora.
Încercă, în zadar, să se bată şi cu acesta. Nu mai putea, simţea că iese viaţa din el şi aşa şi era. Fusese înjunghiat. Nu se gândea la el, se gândea la fata de lângă el, fată ce avea să-i devină logodnică în acea seară, dacă lucrurile ar fi mers altfel. Fată cu care şi-ar fi petrecut restul zilelor. Se simţea neputincios, vroia să facă totul, vroia ca măcar pe ea să o scape. Scoase un urlet de durere şi neputinţă şi căzu. Nu se putea mişca, putea doar privi la tratamentul la care era supus viitoarea lui nevastă. Doar atât.
Unul dintre cei doi, cel care nu fusese bătut, îşi transportă prietenul în maşină şi se întoarse grăbit la ea. O legă cu o sfoară şi se apropie de iubitul acesteia.
-Uită-te bine la ea. Dacă o să o mai vezi, fii sigur că n-o să mai arate aşa.
Încercă din răsputeri să se ridice, încercă din răsputeri să strige după ajutor. Nu putea să facă nimic. Era imobilizat în propriile sale gânduri, gânduri pe care nu şi le-a imaginat vreodată că le-ar avea. Ştia că el o să moară. Era doctor şi realiza că pierde mult prea mult sânge. Se gândea, şi îşi dădu seama că era mai bine şi pentru el, şi pentru ea, dacă ar fi murit amandoi.
"Ea, dacă n-ar muri, ar fi supusă unor tratamente greu de descris, ca mai apoi să fie violată şi abandonată cine ştie unde". Acestea erau gândurile lui.
"Gândesc bine sau sunt un monstru? Cum aş putea să-mi doresc moartea ei? În mod clar nu mai gândesc cum trebuie".
Înainte ca ea să fie aruncată în maşină, el reuşi să scoată un ultim strigăt.
-Te-am iubit, te iubesc, o să te iubesc mereu. Chiar şi după moarte!

După ce o aruncă pe bancheta din spate, cel care-şi salvase prietenul de la o moarte sigură se sui la volan şi porni grăbit.
-Vlad, eşti bine?
-Da...cred că-s pe moarte, zău. N-ar fi trebuit să facem asta, Andrei.
-O să fii bine. Uită-te-n spate şi vezi ce avem. Facem cum i-am făcut şi ei?
-Ei? Care ei?
-Ultima noastră fetiţă, nu-ţi aduci aminte?
-Nu...nu mai văd...
-Vlad? Vlad?! Andrei îşi luă mâna de pe volan, încercând să vadă dacă Vlad mai avea puls. Nu mai avea, şi ca urmare Andrei, într-un exces de furie, scăpă volanul de tot iar maşina intră într-o alta. Corpul lui fiind imobilizat, se întoarse la fata pe care tocmai o răpise şi o bătuse crunt înanite să o urce în maşină. Erau acum pe bulevard, acesta fiind iluminat corespunzător. Abia acum reuşi să vadă cine era în spatele lui. Îşi răpise şi aproape omorâse propria fată, fată pe care a abandonat-o când avea 16 ani. Acum avea 23 şi nu se schimbase. Rămăsese la fel.


"Trebuie să răspund la telefon, trebuie!" îşi repeta Mark cu disperare. Nu reuşea şi privi din nou la cei de lângă el. O cunoştea pe fată, ba chiar îi părea foarte cunoscută. Cu un efort de concetrare maxim, venit ca prin minune, reuşi să vadă că în spatele maşinii, legată de mâni şi de picioare, stătea chiar sora lui.


-Căpitan Popescu, ce s-a întâmplat aici?
-Un accident mai ciudat, sau probabil vreo răzbunare. Avem 4 victime.
-Au legătură între ele?
-Oho! Şi încă ce legătură!

Bărbatul care este singur a murit la ora la care a devenit tătic. În maşina de alături este o fată, acea fată era sora lui vitregă. Pe scaunul şoferului este tatăl fetei, iar lângă el unchiul ei. N-am idee ce s-a întâmplat.

Dumnezeu. Dumnezeu'. Mă-tii.

Ar trebui să las videoclipul să vorbească de la sine dar cum sunt incapabil să tac şi îmi place foarte mult să fac mişto de retardaţi, o să comnetez câte puţin pe marginea minunatului subiect.

În primul şi în primul rând, vreau să vă atrag atenţia şi să vă spun că toate muierile s-au dus acolo pentru că, după cum spune tradiţia, sau ce spune(că oricum spune prost), numai atunci puteau să intre şi doamnele în altar. Deci femeile poporului român s-au călcat pe ţâţe(că majoritatea erau băbăciuni) ca să vadă o cameră cu o masă în mijloc, nişte multe icoane şi câteva scaune. Dacă erau mai tinere, le-aş fi chemat în bucătărie la mamaie, că tot cam asta vedeau. Şi le şi sfinţeam. Cum se cuvinte.
Vedem la nu ştiu care secundă un minunat exemplar al sexului frumos şi credincios, care, în faţa bisericii ei mult iubite, unde se dă cu curu de pământ şi eventual cu pula-n gură( că acolo tre să fii cât se poate de pur, sincer, iubitor, iertător şi mai ştiu eu ce alte adjective parcă făcute special pentru creaturi de pe vremea lui Hades) cum strigă ca o femeie în actul facerii "Nebunule, e cardiacă, îi vine rău, fă ceva". Sau o aberaţie de genul ăsta. Eu, dacă eram în locul jandarmului, cu riscul de a-mi pierde slujba, îi transmiteam un călduros marş în gura mă-tii cu dumnezeii mamii mă-tii şi cu cine te-a îmbrăcat în dimineaţa asta.
Fă blondo. Ce pula mea căuta secătura aia acolo? Spera că o să pice vreun prost cu nasu-n ţâţele ei? Spera că o să-l vadă pe dumnezeu? Ce căuta? Dacă era cardiacă, la ce s-a expus conştient unui pericol?
Să presupunem aşa:

Femeie cardiacă, 80 ani, credincioasă.
Băiat, 25 de ani, îndrăgostit, grăbindu-se să vadă o fată.
Şofer, beat.

Femeia cardiacă ştie că dacă iese din casă şi se expune unor atacuri fizice mai mult sau mai puţin puternice(şi să împingi pe cineva ca acolo poate fi considerat un atac) e posibil să moară. Mai ales că e stresul mare. Femeia cardiacă decide să iasă totuşi şi să se ducă la biserică, cu toate că ştia că e posibil să moară.
Băiatul de 25 de ani, îndrăgostit fiind, se grăbeşte să ajungă la o anumită ea. Iese din casă, cumpără un buchet de flori şi merge grăbit. Traversează strada. Regulamentar. Un şofer beat circulă cu viteză şi dă peste el.
În acelaşi moment, baba, în curtea bisericii, leşina. De acolo se sună la salvare. O salvare este trimisă la biserica. Cu zece secunde după ce se sună de la biserică, se sună şi de la locul accidentului. Salvările erau trimise în diferite misiuni şi ultima care era disponibilă a fost trimisă către biserică. Este trimisă o altă ambulanţă, dar care ajunge prea târziu.
Băiatul de 25 de ani moare, din cauza unui şofer beat şi din cauza unei salvări trimise la o anumită biserică, dar cel mai improtant din cauza societăţii.
Femeia cardiacă, 80 de ani, credincioasă. Este salvată şi mai trăieşte doi ani, murind din cauze naturale.

Gâdiţi-vă, dobitocilor. Dacă ar fi să muriţi doar voi, n-ar fi o problemă.

E trist. Foarte trist ce se întâmplă. Atât.

Am impresia.

Am vaga impresie ca am mai scris cel putin o data ce o sa scriu aici, dar nu conteaza. va las pe voi sa va dati cu parerea in legatura cu asta, ca voi sunteti aia care-mi citit postarile. mie mi-e sila.

Stiti de ce nu mai scriu pe blog? Pen' ca mi-e sila si pen' ca n-am cui(exceptand 2,3 persoane). De acum si pana cand o sa imi fie si mai sila, o sa fac tot posibilul sa scriu cat mai des, pentru cat mai multa lume. De ce? Nu stiu. Nu ma incalzeste cu nimic daca am trafic si cometarii. Poate doar ma plictisesc. Apropo, care ai jucat Crysis 2?