vineri, 24 decembrie 2010

Una dintre cele mai ipocrite?

Craciunul. Cel mai bun prilej pentru tot românu să se adune şi să mănânce până bubuie, să sărbătorească împreună cu familia şi prietenii. Care familie? Care prieteni?

Familia aia a cărei membrii se urăsc, încearcă sa se evite cât mai mult cu putinţă şi fiecare vrea ce are ăla de lângă. Familia aia care nu te sună nici măcar o dată pe lună să te întrebe ce mai faci sau dacă ai murit. Mult mai corect şi sincer ar fi să inviţi nişte străini la masă, că ăia măcar nu te cunosc şi nu te bârfesc în restul anului.

O, vai! Trebuie să fim mai buni unii cu alţii, să primim Crăciunul în suflet şi să uităm de rele şi necazuri(în mare parte pricinuite tot de noi). Eu zic că ar fi mai corect, mai logic şi mai bine dacă aţi fi mai buni unii cu alţii tot anul, dacă n-aţi mai pricinui rele pe care să le uitaţi tot voi de Crăciun şi dacă v-aţi respecta şi iubi sincer. Spun aşa, că toată lumea se cacă pe ea de Craciun şi toată lumea iubeşte pe toată lumea. Probabil vi se pare normal să vă iubiţi o dată pe an, atunci când mâncaţi până picaţi sub masă. Eu, spre deosebire de plebea(care e majoritară), am aceeaşi părere despre cunoştinţe tot anul, şi de Crăciun nu se trezeşte în mine sfântul chip şi duh ca să mă facă să apreciez lucrurile mai mult. Le apreciez normal. Crăciunul e o zi ca oricare alta. Nici măcar nu s-a născut ăla de-l iubiţi atât de mult pe 25.

Cum am mai spus, sunteţi şi o să rămâneţi până la venirea lui, nişte IPOCRIŢI!

No response to “Una dintre cele mai ipocrite?”

Leave a reply

Nu comentaţi ca A N O N I M. Multumesc

 
© 2009 Părerile mele şi atât.. All Rights Reserved | Powered by Blogger
Design by psdvibe | Bloggerized By LawnyDesignz