Şi ce?

Uitându-se în stânga şi în dreapta, în repetate rânduri, îşi dădu seama că nu era urmărit. Avea impresia asta de câteva zile, impresia că este urmărit, însă neştiind cărui fapt i se datora asta. Stătea mereu cu frică şi nu mai dormea noaptea. Nu dorea să fie prins.
În încercarea disperată de a scăpa, a reuşit un lucru nou pentru el. A reuşit să ucidă, să fie un criminal. Din cauza neclarităţii şi lipsei de concentrare, nu reuşea în niciun mod posibil să îşi aducă aminte ce anume omorâse. Ştia doar că a scăpat de undeva, într-un fel nu foarte plăcut. Îşi aducea aminte că s-a chinuit câteva zile, dacă nu chiar câteva săptămâni. Ce făcuse şi de ce era urmărit?
În urmă cu doi ani, cunoscuse pe cineva, cineva care avea să-i schimbe viaţa. În ce mod şi pentru cât timp, nimeni nu ştia.

În general, lucrurile noi încep frumos. De câte ori, atunci când ai cunoscut pe cineva sau când ai făcut ceva nou, n-ai fost plin de emoţii? Când începi ceva nou, eşti curios să ştii ce se întâmplă mai departe, eşti dornic să descoperi şi să aflii totul despre acel nou. În cazul nostru însă, lucrurile au fost pe dos. A început plictisitor, enervant şi chiar cu teamă şi nervi. A început cum ar fi trebuit să se termine. A fost invers.

Prima lună a adus şi prima despărţire sau încercare de a opri toată treaba. Parcă îşi dădea seama că nu era bine ce făcea. Ceva în mintea lui funcţiona şi îi spunea că nu e bine. Din păcate şi-a ascultat mintea prea puţin şi s-a ghidat ca un animal, după instincte. Din păcate n-a fost raţional.
După prima despărţire a urmat o perioadă excelentă. A mers bine totul, cu toate că, la un moment dat, părinţii l-au sfătuit să termine această relaţie, că nu e bine. El nici n-a vrut să asculte, a ignorat totul crezându-se un geniu neînţeles, crezând că nu e rău, crezând că totul merge minunat şi aşa o să meargă mereu. N-a ascultat de nimeni şi nimic, decât de noua lui cunoştinţă. Nu mai era raţional şi logic, aşa cum îl ştia lumea. Nu mai era nimic din ce fusese, pentru că, în 5 luni, s-a schimbat mai mult decât a făcut-o toată viaţa la un loc. Era altul. Dădea bani, îşi ignora prietenii şi chiar părinţii, nu vroia să mai ştie de nimeni altcineva. Nu îi păsa dacă, de exemplu, ar fi început un război în toată regula, nu îi păsa dacă păţea ceva. Nu se mai gândea la persoana lui, decât la noua lui prietenă.

Şi totuşi, acum, în chinuri, tot încerca să îşi aducă aminte ce omorâse şi de ce scăpase, dar cel mai important, cine-l urmărea? Prietenii şi cunoştinţele nu vroiau să îi spună nimic. Toţi vroiau să-l lase să-şi dea singur seama ce făcuse şi ce-l urmărea. Era pe cont propriu.

În al doilea an, lucrurile erau deja stabilite clar. În această pseudorelaţie domnea un fel de lege nescrisă dar foarte respectată, lege după care el se ghida orbeşte. Bani nu mai avea, fericire nu mai avea şi totuşi nu vroia să renunţe. Îi rămăseseră prietenii, prieteni pe care îi ştia de mult dar pe care, în ultimul an începuse să-i cam ignore. În mod suspect,aceşti prieteni nu prea băgau de seamă ce se întamplă cu el, fie din cauză că şi ei trecuseră prin asta, fie din cauză că nu le prea păsa.

Chiar şi aşa, într-o dimineaţă de noiembrie şi-a dat într-un final seama că nu era bine. Că trebuia să oprească acest lucru care nu se mai termina, cu toate că el şi-ar fi dorit asta.

Şi-a adus aminte. Omorâse un viciu, o dorinţă nocivă şi dăunătoare. Scăpase. Scăpase de viciul pe care tocmai îl omorâse şi era fericit. Era urmărit. De ce anume? De ce tocmai omorâse.





Evident că această scriere reprezintă cum înerc să mă las eu de fumat. Era o denumire pentru astfel de povestiri dar nu mi-o aduc aminte. Apucaţi-vă de fumat, că e şmecher şi la moda. Sănătate şi succes!