Ce avem noi aici?

Exact, ce avem noi aici? Avem un popor de ipocriţi, mincinoşi, idioţi şi cum vrei tu să îi mai numeşti. Lasând gluma la o parte şi limbaju vulgar, chestia e una cât se poate de serioasă. Normal că ţi-ai dat seama până acum că vreau să discut moartea poetului Adrian Păunescu.
Adrian Păunescu ba a fost prieten cu Nicu, ba n-a fost, ba a mai fost o dată, ba s-a răzgândit. Înţelegeţi voi ideea, că nu sunteţi proşti, sper. Personal n-am nimic cu nefericitul dar mă calcă pe nervi cum lumea a început să-l proslăvească subit. Ca să ai succes în ţara asta şi să ajungi cunoscut, trebuie să faci un lucru simplu, şi anume să mori! Ca şi în cazul iubitorului de copii, Păunescu a cunoscut o ascensiune uimitoare. Bine, impropriu spus că a cunoscut, că tot ce cunoaşte de o săptamână e cum e să fie vecin cu Eminescu, dar aşa, filozofic vorbind. Sunteţi filozofi, sper. Cum spuneam, a cunoscut o ascensiune uimitoare după moarte. Era peste tot, era omniprezent. Fiecare post de televiziune se strofoca să facă ceva deosebit, să prindă la popor. Nu şi-or fi dat seama săracii că peste tot era acelaşi lucru. Mădălina Manole probabil crăpa de ciudă.
Ca fapt divers, dacă te duci pe stradă şi întrebi de Adrian Păunescu, toată lumea o să îţi răspundă cu o privire de intelectual băşit că ştie de el, că a auzit de el, că a fost mare om la viaţa lui, că a făcut nefăcute. Dacă întrebai acu două săptămâni de el, toată lumea se uita cu o privire tâmpă şi zicea că e cântăreţ. Şi acu dacă îi intrebi pe aşa-zişii intelectuali îndureraţi cum se cheamă o poezie de a lui, spun că habar n-au.
18 decembrie 2005
-Ce faci mă?
-Uite bine, mă duc acasă, tu?
-Bine şi eu, vroiam să te întreb ceva. Pot?
-Sigur frate.
-Ai auzit de Adrian Păunescu?
-Ăsta parcă era cântăreţ, nu?
-Nu... mai încearcă.
-Aaaa, ştiu! Joacă la steaua, nu?
-Exact.

11 noiembrie 2010
-Ce faci mă?
-Uite bine, mă duc acasă, tu?
-Bine şi eu, vroiam să te întreb ceva. Pot?
-Sigur frate.
-Ai auzit de Adrian Păunescu?
-Normal frate, a murit săracu. Stai să scot batista să-mi şterg lacrimile. Cum spuneam, a murit săracu. Mare om, mare caracter. S-a stins prea tânăr dată fiind condiţia lui. Mai trebuia să ne lumineze viaţa măcar vreo 10 ani. Păcat, mare păcat...
-Indubitabil.

6 mai 2012
-Ce faci mă?
-Uite bine, mă duc acasă, tu?
-Bine şi eu, vroiam să te întreb ceva. Pot?
-Sigur frate.
-Ai auzit de Adrian Păunescu?
-Parcă juca la steaua, nu?
-Exact.
Dialogurile de mai sus au ca participanţi aceleaşi persoane.
Mi-e silă de voi, toţi intelectualii ieşiţi peste noapte din bârlogu vostru.