miercuri, 19 mai 2010

Titlu

Ai avut ocazia să citești un text despre nimic? Eu da, din păcate și nu o dată, ci de mai multe ori. Sunt chestii d'alea aberante rău. Dar rău rău, nu așa. Bușite de cel mai rău posibil. Citești texte care n-au introducere, n-au nimic. Unele au doar introducere, unele au un căcat sublimnal în ele, numa prostii din acestea aberante. Poate am și eu vreo două, nu știu. Totul este posibil.
Așa, după această vagă INTRODUCERE aș dori să trec la subiect. Mă enervează și mai multe chestii, recent. Așa, cred că de la venirea primăverii au venit și chestiile care mă enervează. Am văzut un film zilele trecute care era cam la fel ca textele alea. Un căcat adică. Fără subiect, fără idee, doar niște imagini puse acolo, de parcă era făcut pentru orbi.

Doamnelor și domnilor, vă zic, vă zic sincer că nici cărțile scoase recent nu sunt mai breze. Sunt cărți cu mai multe pagini decat dexu dar au la fel de mult continut ca hârtia igienică. Probabil vă imaginați că m-am trezit cu vreun sentiment de critic. Nu, nu este așa, vă aigur. De obicei când mă duc la veceu, mai citesc câte o porcărie, o pagină, 3 rânduri, dar citesc acolo să treacă timpu și să nu mă plictisesc. Acu am terminat o carte, am zis na, să încep alta, așa, pentru următorii 3-4 ani. Am citit 3 pagini și parcă nici să mă cac nu-mi mai vine.
Și în final(de fapt nu e final, e finalul care precedă finalul, un fel de antefinal) nici măcar(da, ai ghicit) muzica nu mai e buna. Mai iese un pulifirici care scrie 3 cuvinte să rimeze și le cântă. Ei cică au mesaje bine ascunse și nu toată lumea înțelege muzica lor. Ce-ar fi să modelez un căcat? M-ar înțelege cineva?
Și acum, în marele final, vă spun sincer că acesta a fost un text despre nimic. Ai citit aici 3 introduceri și o încheiere, fără un cuprins anume, adică un text despre nimic. Ce, numai eu să am ghinioane din astea?

7 Responses to “Titlu”

Anonim spunea...

atunci da-mi inapoi cele 2 minute pierdute din viata ca sa-ti citesc tie nimicul :))

(BinSlayer here) :P

unknown spunea...

nici mie nu-mi da nimeni minutele pierdute citind aberatiile lor :D

Anonim spunea...

Bună Ziua
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea, să ne acorzi un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhisper_com sau un email radiowhisper_com@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

Carciumarul spunea...

Have fun pooping

Carciumarul spunea...

sau se scria cu 2 de P ? :-/

Livius spunea...

Sal smecher blogu esti tare.=))

Liviu spunea...

ar trebui sa vizionezi reclama la magura lapte si miere

Leave a reply

Nu comentaţi ca A N O N I M. Multumesc

 
© 2009 Părerile mele şi atât.. All Rights Reserved | Powered by Blogger
Design by psdvibe | Bloggerized By LawnyDesignz